E antrenor MODEL! Ce face Adrian Mihalcea, fostul secund al lui Cosmin Contra la națională

Publicat: 08/02/2023, 11:11

Fostul „secund” al lui Cosmin Contra de la echipa națională merge la sală 7 zile din 7 și spune că nu mai știe ce gust au pâinea și pastele, pe care le-a scos demult din meniu.

Între două antrenamente cu băieții săi, în fiecare zi, Adi Mihalcea își face timp să meargă câte o oră la sală.

Antrenorul Buzăului se pregătește cu preparatorul fizic al echipei, Bogdan Hetco, școlit în Italia.

Ce face Adrian Mihalcea, fostul secund al lui Cosmin Contra la națională

Bogdan i-a pregătit un program de la care Adi nu se abate. „Sunt săptămâni când fac antrenament în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica”, a spus Adrian Mihalcea, antrenorul de la FC Buzău.

„Adi este un elev ascultător, a trecut și el prin astea, știe ce să facă, se adaptează la toate cerințele”, a declarat și Bogdan Hetco, preparatorul fizic al FC Buzău.

Cum orice naș își are nașul, la sală, Mihalcea nu iese din cuvântul lui Bogdan: „Lucrăm împreună de 2 ani, îmi explică și normal că îl ascult, pe partea fizică el e profesorul, el e șeful”.

E tot timpul cu ochii pe cântar

Deși este gurmand, Adi povestește că a trecut cu bine peste sărbătorile de iarnă și recunoaște că mai are momente în care exagerează: „Sunt cu ochiul pe cântar și atunci, dacă am exagerat într-o zi, două sau în weekend, apoi, toată săptămâna trag destul de tare”.

Mihalcea face eforturi pentru a fi în formă și ține cont de fiecare dată ce mănâncă: „Metabolismul nu îmi mai permite și poate nu mai am arderile ca în tinerețe. Nu mai fac exces la paste de exemplu, pe care le ador și le-aș mânca în fiecare zi. Pâinea am scos-o demult din alimentație”.

Bogdan Hetco a lucrat împreună cu Mihalcea și la ultimele două echipe pe care acesta le-a antrenat, Unirea Slobozia și Chindia Târgoviște. Hetco a studiat în Italia și vrea să implementeze la Buzău metodele învățate în fotbalul modern. „Citesc și mă informez tot timpul, vreau să mă adaptez la metodele noi care se folosesc acum în fotbalul modern”, a anunțat Bogdan Hetco, care e preparator fizic de 6 ani: „Am început de jos, de la Liga a 4, copii și juniori, treptat am urcat la Liga a 3 a, Liga 2, Liga 1. Am fost și la Naționala de U16”.

Hetco a fost în schimb de experiență la echipe din Italia, din Serie A și B și în Norvegia: „Italia este o țară care mi-a intrat la suflet și stilul de pregătire fizică italian se pliază pe stilul meu. Ceea ce se lucrează în Italia vreau să implementez și eu la echipele la care lucrez”.

10 zile de cantonament în Bulgaria

Între 30 ianuarie și 10 februarie, FC Buzău se află într-un cantonament, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Băieții lui Mihalcea au partide de pregătire cu 4 formații din Bulgaria. 25 de jucători are la dipoziție Mihalcea pentru stagiul de pregătire din țara vecină. Portari: Relu Stoian, Denis Rusu, Dragoș Horeboiu; fundași: Kamil Wiktorski, Daniel Vîrtej, Rareș Uțiu, Robert Sălceanu, Bogdan Oteliță, Kristi Marcu, Alexandru Șuteu, Ariel Lopez; mijlocași: Răzvan Greu, Andrei Pandele, Bogdan Brîncoveanu, Diko Trebotic, Valentin Munteanu, Pablo Gaitan, Andrei Blejdea, Dragăș Lazăr, Eduardo Sampaio, Istvan Fulop; atacanți: Valentin Alexandru, Alexandru Boiciuc, Viktor Angelov și Joseph Godwin.

Prima partidă oficială pe care FC Buzău o va disputa va fi pe 25 februarie, acasă cu FC Brașov, în liga secundă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
SUA ar rămâne fără muniție în doar câteva săptămâni de război împotriva Chinei. „Nu putem...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
Rezultate Titularizare 2024. Edu.ro publică notele finale ale profesorilor, după contestaţii
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul...
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Cum va arăta noua siglă Mazda? Japonezii schimbă emblema.... dar e o îmbunătățire???
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în Iran / Ce spune Israelul / Primele...
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din...
Cât primește Alin Oprea pe dedicații. Nu adună nici de o pâine
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Răsturnare de situație în cazul dentistei ucise în Brăila! Cine ar fi noul suspect
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Consumul moderat de alcool nu este, până la urmă, benefic pentru sănătate, arată un studiu